chec marmorat cu portocale
·

Chec marmorat cu portocale si ciocolata

Share / Salveaza Reteta!
248Shares

Reteta chec marmorat. Un chec parfumat cu aroma de portocale si glazurat cu ciocolata.

Ce poate fi mai bun?… Checul este acel ceva dulce, simplu si usor de preparat cu ce ai prin casa la indemana.

chec marmorat cu portocale si ciocolata
chec marmorat cu portocale si ciocolata

Am facut serile trecute un chec, ca mi se tot cerea sa fac ceva dulce.  Chec in mod special, fiind un desert iubit de toata familia.

Nu aveam intentia sa-l pun pe blog fiindca l-am facut la repezeala intr-o seara, cu ce mai aveam prin bucatarie.

Dar a  iesit atat de bun, incat am zis sa-l impart si cu voi si sa va inspir sa-l faceti.

Nu am poze cu procesul de fabricatie, insa cu siguranta am sa-l repet si probabil le voi face atunci. (l-am refacut si am updatat reteta cu imagini 🙂 )

Pasii sunt foarte simpli, ca la orice chec si am sa-i explic in cele ce urmeaza.

 

Ingrediente Chec Marmorat Cu Portocale

ingrediente chec
ingrediente chec

Ai nevoie de:

  • faina
  • zahar tos si vanilat
  • oua
  • coaja si suc de portocale
  • ulei
  • cacao
  • ciocolata menaj/banuti

Optional:

  • stafide
  • nuci

Pentru ca deja aveam pofta de un chec cu portocale si aveam cateva care zaceau pe masa din bucatarie, am zis sa folosesc si o mana de stafide si o mana de nuci ramase de la cozonac.

chec portocale ciocolata
chec cu portocale si ciocolata

Mai aveam tot asa un pumn de banuti de ciocolata ramasi mai demult prin camara si uite asa a luat forma ideea acestui chec.

Mai la nimereala, mai la potriveala a iesit o bunatatate (2 checuri) din care am mancat 3 zile.

Ultimele felii uscandu-se putin, le-am insiropat cu cafea si le-am servit cu lingurita: a fost demential. 😀

chec marmorat cu portocale
chec marmorat cu portocale

 

Preparare Chec Marmorat Cu Portocale Si Ciocolata

Sa incepem. Daca folositi stafide, puneti-le la hidratat in apa calduta (simpla sau cu coniac, rom) sau suc de portocale. Pregatiti nuca, taind-o marunt.

Pasul unu: batem albusurile

Separam albusurile de galbenusuri. Incepem sa batem albusurile cu un praf de sare pana devin spuma tare. (5 minute)

Adaugam treptat zaharul tos si vanilat si continuam sa mixam pana se topeste zaharul, tot cam 5 minute.

Pasul doi – batem galbenusurile

Radem coaja de portocala si apoi stoarcem sucul. Scurgem stafidele.

batem albusurile cu zazharul si galbenusurile cu uleiul

Batem galbenusurile pana se umfla putin, apoi adaugam uleiul in fir subtire ca la maioneza. Adaugam coaja si sucul de portocala si mai mixam putin sa omogenizam bine.

Preincalzim cuptorul la 180 Celsius.

Pasul trei – incorporam totul

Incorporam galbenusurile in albusurile batute cu zahar, putin cate putin. Amestecam usor cu o spatula de jos in sus.

Cernem faina cu praful de copt si le adaugam treptat in aluat, tot cu aceleasi miscari fine si delicate. Pastram cam trei linguri de faina pentru final.

Impartim aluatul pastrand 1/3 in alt vas unde vom adauga si incorpora cele 3 linguri de cacao. In aluatul alb adaugam stafidele si nuca amestecata cu cele 3 linguri de faina ramasa.

incorporam totul

Incorporam bine totul. Pregatim 2 tavi de chec pe care le tapetam cu hartie de copt. Turnam aluatul alb in forme, iar deasupra (pe mijloc) aluatul cu cacao.

Luam o furculita si incepem sa facem spirale adanci de-a lungul tavilor, de jos in sus, incercand sa amestecam cele doua aluaturi pentru a obtine desenul marmorat.

Pasul patru – coacem checul

Bagam checurile la cuptor si le lasam la 180 grade pentru aproximativ 40 de minute, sau pana trec testul scobitorii. Gata!

coacem checurile

Pentru decor:

Am scos checurile, am pus intr-un castonel metalic banutii de ciocolata si o lingura de ulei in cuptorul deja incins ca sa se topeasca pana scot eu checurile din tavi.

Am lasat checurile sa se racoreasca 5 minute, le-am scos din tavi si le-am pus intr-o tava de cuptor mai veche ca sa pot turna peste ele ciocolata topita.

Mi-ar mai fi trebuit ceva ciocolata pentru o mai buna acoperire, dar m-am descurcat cu cat am avut si am reusit sa torn ciocolata peste ele ca sa le acopere cat de cat. 🙂

Checul marmorat a fost gata, a trebuit doar sa-l las sa se raceasca bine mai ales ca sa se intareasca ciocolata. Pana dimineata s-a intarit frumos si l-am putut savura cu multa pota la cafea.

O bunatate!

 

Servire Chec Marmorat

Serviti acest chec marmorat alaturi de cafeaua preferata sau o ceasca de ceai. Este aromat si parfumat.

Este destul de dens, daca doriti o consistenta mai afanata mai reduceti putin cantitatea de faina. Insiropat cu cafea mi-a placut la nebunie.

serviti la cafeaua preferata

Sper sa-l faceti si sper sa va placa si voua tot atat de mult cat mi-a placut mie.

Pofta buna!

 

Update! Am refacut checul. De data asta ouale au fost putin mai mari si am pus cu 3 linguri de suc in plus si 2 linguri de faina in minus.

Se vede diferenta in densitatea checului – dar este fabulos si asa, mai moale.

Si am cam exagerat cu amestecatul celor doua aluaturi.

chec marmorat cu portocale

La cererea familiei am glazurat cu ciocolata doar unul din ele, merge si cu zahar pudra. Este extraordinar de aromat, parfumat, neaparat de facut!

O varianta cu bucatele de rahat (50 gr) si mai putin zahar (350gr).

Alte retete delicioase ca idei pentru desert:

 

Chec Marmorat Cu Portocale Si Ciocolata

Reteta chec marmorat parfumat cu aroma de portocale si glazurat cu ciocolata. Ce poate fi mai bun? Gateste-l azi.
Course Dulciuri-Prajituri
Cuisine International, Romanian
Keyword chec cu portocale, chec marmorat, ciocolata, reteta chec
Prep Time 30 minutes
Cook Time 40 minutes
Total Time 1 hour 10 minutes

Equipment

  • 2 tavi chec
  • hartie de copt

Ingredients

  • 8 oua
  • 320 g faina
  • 450 g zahar
  • 1 plic zahar vanilat
  • 2 portocale medii (coaja rasa)
  • 8 linguri suc de portocale
  • 8+1 linguri ulei
  • 1 pliculet praf de copt
  • 50 g stafide
  • 100 g nuca
  • 3 linguri cacao
  • 200 g banuti de ciocolata (sau ciocolata menaj)
  • 1 praf de sare

Instructions

  • Puneti stafidele la imnuiat. Taiati marunt nuca.
    Separati albusurile si bateti-le spuma tare impreuna cu praful de sare. Adaugati apoi treptat zaharul si zaharul vanilat. Mixati bine pana se topeste zaharul.
  • Radeti coaja celor 2 portocale si stoarceti 8 linguri de suc. Scurgeti stafidele.
    Bateti galbenusurile pana se umfla putin, apoi adaugati in fir subtire uleiul. Adaugati coaja rasa de portocala si sucul.
    Preincalziti cuptorul la 180 grade.
  • Incorrporati usor galbenusurile peste albusurile batute cu miscari usoare de jos in sus. Adaugati peste aluat faina cu praful de copt, in transe. Pastrati 3 linguri de faina pentru final.
    Impartiti aluatul si turnati 1/3 in alt vas unde incorporati cele 3 linguri de cacao. In aluatul alb adaugati stafidele si nuca amestecata cu ultimele 3 linguri de faina.
    Tapetati cu hartie de copt 2 tavi de chec si turnati aluatul alb, apoi cel cu cacao deasupra, pe mijloc, de-a lungul tavii.
    Luati o furculita si desenati spirale adanci de-a lungul tavii, de jos in sus, incercand sa amestecati usor (marmorati) cele doua aluaturi.
  • Coaceti checurile la cuptorul incins la 180 de grade pentru 40 de minute. Scoateti checurile si bagati in cuptorul stins (dar ramas incins) banutii de ciocolata impreuna cu o lingura de ulei, unt sau lapte.
    Lasati 5 minute checurile la racorit si apoi scoateti-le din tavi. Turnati peste ele ciocolata topita si intindeti bine. Lasati-le la racit complet cateva ore.
    Taiati felii si serviti la ceai sau cafea. Pastrati checurile acoperite cu o punga de plastic pentru a se mentine proaspate cat mai mult timp.
Share / Salveaza Reteta!
248Shares