ciorba de pui
·

Ciorba de pui cu bors si multe legume

Share / Salveaza Reteta!
25Shares

Ciorba de pui cu bors si multe legume, fix cum facea bunica mea. Parca o aud si acum: “Adu maica ceapa ca lumea, ca ceapa da gust la mancare!” – cand imi cerea sa-i aduc ceapa pentru ciorba si eu veneam cu o ceapa in mana. 🙂 )

ciorba de pui
ciorba de pui cu legume, bors si taitei

Am pus in aceasta ciorbita multe legume, dar si o mana de taitei pe care i-am facut aici si ii aveam la congelator. Pentru ca, de ce nu?… Imi plac mult taiteii in ciorbe sau supe.

Am folosit aripioare de pui, dar puteti folosi orice bucati de pui aveti, mai putin pieptul – este destul de fad si nu se preteaza prea bine pentru ciorbe.

Sa vedem ce ne trebuie deci…

 

Ingrediente Ciorba De Pui

Ingredientele de mai jos nu sunt fixe – puteti pune ce si cat aveti la indemana. Dar tineti cont ca ciorba este cu atat mai gustoasa, cu cat contine mai multe legume.

ingrediente ciorba pui
ingrediente ciorba pui
  • Carne de pui – aripi, ciocanele, spate, pipote, ce aveti
  • Legume: morcovi, ceapa, telina, ardei gras, patrunjel radacina, pastarnac, cartofi
  • Rosii proaspete sau la conserva
  • Verdeata proaspata patrunjel (si leustean daca aveti)
  • Sare si bors dupa gust

Vad deseori retete de ciorbe sau supe facute cu o ceapa, un morcov si un patrunjel. Pe bune?… Ala-i mai mult ceai. 🙂

Imi place sa pun de toate in ciorbitele mele. Si cartofi, nu se poate fara cartofi, ii alerg prin oala. Vara puteti folosi rosii coapte, iarna folosesc rosii cubulete la conserva.

Daca nu va place ciorba prea colorata puteti pune doar jumatate de cutie, mie imi plac rosiile si acreala lor asa ca folosesc intotdeauna o cutie intreaga.

 

Preparare Ciorba De Pui

Sa trecem la treaba.

Pasul 1 – punem carnea la fiert

Mai intai, spalam si taiem aripioarele de pui. Eu le tai varfurile si apoi le tai in doua, sa fie mai multe bucatele si mai usor de incaput in farfurie. Le punem la fiert acoperite cu apa rece sa le acopere bine, intr-o oala destul de incapatoare (6L).

preparare ciorba de pui cu legume
preparare ciorba de pui

Punem un capac pe care-l lasam intre-deschis si lasam focul la mediu spre mic. Vom urmari cand incepe sa faca spuma, amestecam prin oala  si o indepartam de cateva ori. Intre timp, ne ocupam de legume.

Pasul 2 – pregatim si adaugam legumele

Curatam legumele si le spalam. Tocam marunt ceapa si ardeiul gras. Restul legumelor le vom da pe razatoare.

Acum, in functie de cat de groasa ne place ciorba, lasam cateva bucati de legume intregi pe care le vom pune la fiert doar pentru gust. Eu am ras 2/3 din ele si restul le-am lasat bucati mai mari pe care le-am scos mai tarziu.

Dupa ce carnea nu mai face spuma (aprox. 15 minute) adaugam legumele sa fiarba impreuna cu carnea. Amestecam si potrivim de sare.

Mai adaugam putina apa fierbinte ca sa aiba in ce sa fiarba bine legumele. Lasam sa fiarba in continuare cam 10 minute, timp in care curatam si taiem cartofii cubulete.

reteta ciorba de pui cu bors si legume
reteta ciorba de pui

Adaugam cartofii si ii lasam si pe ei sa dea cateva clocote (5 minute) pana sa punem rosiile.

Separat, fierbem borsul intr-un vas aprox. 10 minute sa fie gata fiert. Il putem fierbe si in ciorba direct, dar eu adaugand si taitei am zis sa scurtez procesul si sa-l am gata fiert.

Scoatem bucatile mari de legume, caci si-au facut treaba si au lasat gust.

Pasul 3 – adaugam rosiile si borsul

Adaugam conserva de rosii si le lasam si pe ele sa fiarba 10 minute. Apoi am pus taiteii (optional) si i-am mai lasat si pe ei sa fiarba 5-7 minute. La sfarsit, daca totul este fiert si OK punem borsul (deja fiert mai devreme) si stingem focul.

Tocam marunt verdeata proaspata si o presaram deasupra, pastrand putin si pentru servit.

 

Servire Ciorba De Pui

Servim ciorba de pui in boluri individuale, cu verdeata tocata desupra si ardei iute (optional). Este delicioasa atat vara cat si iarna si foarte hranitoare.

Pofta buna!

serviti cu multa verdeata deasupra

Daca v-a placut reteta, nu uitati sa dati share si/sau sa o salvati in Pinterest pentru mai tarziu.

 

Alte ciorbite delicioase pentru familia ta:

 

Ciorba De Pui Cu Bors Si Multe Legume

Ciorba de pui cu bors si multe legume, fix cum facea bunica mea. Pentru un deliciu total, are multe rosii, cartofi si taitei.
Course Supe-Ciorbe
Cuisine Romanian
Keyword bors, ciorba, ciorba de pui
Prep Time 5 minutes
Cook Time 1 hour
Total Time 1 hour 5 minutes
Servings 8 portii

Ingredients

  • 8-10 buc aripioare de pui
  • 2-3 buc cepe medii
  • 2-3 buc morcovi
  • 1 bucata telina radacina
  • 1 buc pastarnac
  • 1 buc patrunjel radacina
  • 1 ardei gras rosu
  • 1 conserva rosii cubulete
  • 2-3 cartofi
  • 1 mana taitei (optional)
  • 500 ml bors
  • verdeata tocata (patrunjel, leustean)
  • 1 lingura sare (dupa gust)

Instructions

  • Spalati si taiati bucatile de pui. Puneti-le la fiert in apa rece la foc mediu spre mic, intr-o oala incapatoare. Lasati sa fiarba incet, partial acoperit si spumuiti din cand in cand (aprox. 15 minute).
  • Curatati si spalati legumele. Tocati marunt ceapa si ardeiul gras. Radeti restul de legume, pastrand cateva bucati intregi doar pentru gust. Dupa ce carnea nu mai face spuma, adaugati legumele la fiert, amestecati si potriviti de sare.
    Mai adaugati apa calda sa poata fierbe si legumele in voie. Lasati sa fiarba inca 10 minute. Intre timp curatati cartofii si ii taiati cubulete. Lasati sa fiarba si ei 5 minute pana punem rosiile.
    Puneti borsul sa fiarba 10 minute intr-un vas separat, sa-l aveti gata fiert pentru final. Scoateti bucatile de legume.
  • Adaugati conserva de rosii cubulete si amestecati. Dupa inca 10 minute adaugati taitetii (daca aveti) si lasati-i si pe ei sa fiarba pana sunt gata. Gustati si daca carnea este fiarta si totul OK, adaugati borsul si stingeti focul.
    Tocati marunt verdeata si presarati desupra. Serviti cu painea preferata si ardei iute (optional).

Notes

Pastrati oala de ciorba (bine acoperita) in frigider pana la 3-4 zile.
Share / Salveaza Reteta!
25Shares